sâmbătă, 25 februarie 2012

Libertate in lanturi



 
Sa avem curajul sa reflectam asupra noastră și sa refuzam sa numim “rău, neîntreg, neîmplinit” ceea ce ne înspăimânta sau alarmează este un pas înainte spre evoluția personala și spirituala. Sa încetam sa negam ignoranta, incertitudinea, îndoiala, nesiguranța  și chiar moartea este de asemenea o realizare. Probabil nici o acțiune menita sa îmbunătățească lumea, viata sau pe noi înșine nu va putea reuși să-și atingă telul fără a genera noi consecințe serioase.

Siguranța pe care luptam în fiecare zi sa ne-o asiguram ne face captivi în iluziile acestei lumi senzoriale , conferă putere unei conștiințe inferioare și adormite făcându-ne inconștient sa refuzam darul invitației la Transformare... Transformarea către o conștiința extinsa, adâncirea lăuntrica și  necesitatea învățării de a muri , înainte de a muri. Asta reprezinta Transformarea și drumul spre omega evoluției ; 

Trebuie sa învățam sa murim în mijlocul vieții pentru a renaște un nou individ capabil sa accepta o relație neobstrucționata de iubire cu viata și existenta, trăind într-o lumina mistica interioara.

Învățam ca realitatea e relativa și avem capacitatea sa trecem de la o energie la alta fără sa ne afecteze în vreun fel diferitele stări emoționale ; ele trec prin noi dar nu ne definesc. Niciodată secunda trecuta nu se va mai întoarce niciodată. Trecutul și viitorul nu exista. Pare ca ne trăim viata intre doua piese de teatru , plasându-ne în pauza dintre ele. Intre conștiința vasta și sinele personal. Intre viata exterioara și viata interioara. Intre zi și noapte , intre vis și realitate.

In concluzie sta ideea de  “realizare la nivel cultural” ,necesitatea  unui nou mod de viata;  lipsirea  de granițele propriei ființe. Dizolvarea bazei identității actuale obișnuite. Deschiderea spre purificarea mintii și trupului. 

Orice purificare aspira spre o moderare a Ego-ului. Amintește-ți ca faci parte din întreaga existenta!

Nu în ultimul rand ...cat de “dezbrăcați” și disponibili pentru existenta putem ajunge?!

Un comentariu: